“ Eu, la fel ca toți ceilalți colegi români, aveam o diurnă de 7 dolari. Teoretic, din acei bani ne-am fi permis o masă cumpătată la un restaurant modest. Practic, pentru mine cel puțin, cei șapte dolari erau mult prea prețioși pentru a fi aruncați pe mâncare. Nu ajunsesem în Germania să fac turism gastronomic.
Învățat de colegii cu experiență, îmi adusesem de acasă alimente cu termen lung de valabilitate. Consumate rațional, de două ori pe zi, îți asigurau suficientă energie, te fereau de indigestii și îți permiteau luxul de a limita la o cafea la mesele cu posibilii parteneri comerciali din Germania Federală.
Și, astfel, aproape toți banii din diurnă erau depuși, la întoarcerea în România, în contul deschis la Banca de Comerț Exterior.
Da, e ușor de verificat. O parte din capitalul cu care, mulți ani mai târziu, am început propriile afaceri, a fost constituit din banii de diurnă.”
Dan Voiculescu, Un băiat de nicăieri…
